We think we can make honey without sharing in the fate of bees, but we are in truth nothing but poor bees, destined to accomplish our task and then die.

Iata deci cugetarea mea profunda pe ziua de azi: e pentru prima oara cand intalnesc pe cineva care cauta oameni si care vede mai departe. Poate sa para ceva banal dar eu cred ca este profund. Noi nu vedem niciodata mai departe de certitudinile noastre si, mai grav, am renuntat la intalnirea cu ceilalti, nu facem decat sa ne intalnim pe noi insine, fara a ne recunoaste in aceste oglinzi permanente. Daca ne-am da seama de asta, daca am deveni constienti ca nu ne privim niciodata decat pe noi insine in celalalt, ca suntem singuri in desert, am innebuni.
Eu insa implor soarta sa-mi acorde sansa de a vedea mai departe de mine insami si de a intalni pe cineva.

Maybe that's what being alive is about: so we can track down those movments that are dying.

I am going to die, but that is of no importance.

Until you have smoked out the bees, you can't eat the honey.

The keeping of bees is like the direction of sunbeams.